Hotelul Teleferic din Poiana Braşov reprezintă întruchiparea unei legende a turismului românesc. Istoria sa de poveste, începe după 1970, printr-o construcţie în stilul clasicelor hoteluri de munte europene, beneficiind de cea mai bună aşezare în staţiunea de munte vedetă a României, Poiana Braşov.

Poziţionat la baza pârtiei principale, lângă telecabină, hotelul a fost denumit ”Teleferic ’’. S-a dezvoltat rapid beneficiind de priveliştea minunată, uşurinţa accesului la pârtii iarna, sau la trasee montane vara, cât şi de confortul oferit de un ansamblu hotelier modern şi primitor.

Restaurantele hotelului ofereau meniuri atrăgătoare, vinuri fine, atmosferă plăcută. Punctul de atracţie, clubul de noapte, era pentru anii 70-80 locul unde turiştii se întâlneau cu vedete internaţionale.

„Telefericul” a fost până în anul 1992 hotelul preferat al turiştilor români sau străini, iubitori ai muntelui şi ai confortului aristocratic, amplasat la baza unei pârtii de ski.

Apoi a fost închis timp de 20 de ani, până în anul 2012. Datorită nostalgiei şi pasiunii unui om entuziast, dornic să retrăiască gloria „Telefericului”, hotelul a reînviat. S-a dorit reluarea activitaţii turistice a hotelului Teleferic ca destinaţie de vacanţă la poalele muntelui Postăvaru, într-un univers hotelier de lux ce poate oferi experienţe de neuitat.

Astfel vechea clădire a fost readusă la viaţă, în urma unor transformări radicale şi adaptări pentru secolul 21. S-a născut Teleferic Grand Hotel dornic să încânte din nou turiştii.

Echipa care a readus la viaţă acest hotel minunat are o misiune ambiţioasă: să ofere o atmosferă specială unor turiști speciali. Este visul echipei, să ofere vacanţe de excepţie, la munte, în mijlocul naturii minunate din Poiana Braşov, într-un hotel confortabil, cu delicii culinare fine, cu un SPA rafinat şi multe alte surprize plăcute.

Este Teleferic Grand Hotel.

Vrăjitorul şef cu bagheta magică, împreună cu echipa sa, vă aşteaptă pentru o vacanţă de poveste.